TEDxUniversitateaPolitehnicaBucurești

 

TEDxUniversitateaPolitehnicaBucurești este un eveniment de o zi ce aduce pe scena Universității Politehnica din București discursuri unice realizate în stilul TEDx. Ne adresăm tuturor persoanelor curioase, dornice de noi experiențe, dispuse să împărtășească idei și să învețe de la cei din jur. Mizăm pe contactul cu noi perspective, ce vor deveni surse de inspirație pentru viața personală sau cea profesională a participanților.

În ceea ce privește temele și noțiunile atinse, mizăm pe varietate, și nu pe o rețetă universală și general aplicabilă. Tocmai prin această diversitate promovăm o interacțiune benefică în comunitatea noastră locală, încurajând o atitudine informată, proactivă, conștientă de actualitate și gata de a face cea mai bună alegere pentru statutul său individual. Experiența, motivația și plăcerea de a împărtăși idei sunt instrumentele la care apelăm pentru a susține propagarea unor viziuni noi și pentru a inspira oameni prin calitatea conceptelor prezentate.

Mizăm pe prezența absolvenților UPB la eveniment, în calitate de participanți, dar mai ales de speakeri. Experiența și dăruirea lor reprezintă calea succesului pentru discursuri motivaționale pentru ceilalți, dar și pentru idei noi, ce merită împărtășite. Îți dorești să fii speaker? Sau știi pe cineva ale cărui idei cu siguranță va impresiona publicul nostru? Îți suntem tare recunoscători dacă ne vei contacta! 🙂

Ediția 1 – Work Smart

Album Facebook 1

Album Facebook 2

Ediția 2 – Master your Choices

Album Facebook 1

Album Facebook 2

Album Facebook 3

Ediția 3 – Defy the Odds

Album Facebook 1

Album Facebook 2

TED Circle hosted by TEDxUniversitateaPolitehnicaBucurești

March – „Who has power?”

April – “A changing world”

May – “Life at its fullest”

June – “Resilience”

July – “Designing with humanity”

September – “Leading with curiosity”