Istoric UPB

La doar 21 de ani de la înființarea unei școli de inginerie la Viena (1797), Gheorghe Lazăr înființează Școala de Ingineri Hotarnici (1818), în cadrul Academiei Domnești de la „Sfântul Sava”. Școala organizată de Gheorghe Lazăr pregătea ingineri hotarnici și topometri.

Revoluția lui Tudor Vladimirescu închide școala în 1821, dar un an mai târziu, elevul lui Gheorghe Lazăr, Ion Heliade Rădulescu, care nici nu împlinise încă 20 de ani, preia conducerea școlii până în 1828 când războiul ruso-turc, holera și ciuma o închid din nou.

După aplicarea „Regulamentului Organic”, Barbu Dimitrie Știrbei, „efor al școalelor” în acea perioadă, îl determină pe generalul Kiseleff să-l numească la conducerea colegiului de la Sf. Sava pe Petrache Poenaru.

Convenția ruso-turcă de la 1849 îl aduce domnitor în Țara Românească pe Barbu Dimitrie Știrbei. Cunoscând bine lipsa cadrelor didactice, acesta îl aduce în țară pe inginerul francez Leon Louis Chrétien Lalanne. Școala de ingineri a lui Lalanne, adică Școala de Poduri, Șosele și Mine cu două secții de specializare: „Secția de Poduri și Șosele” și „Secția de Mine”, cu o durată de 5 ani, dintre care un an preparator, trei ani de cursuri comune și un ultim an de cursuri de specializare, a dat inginerii ce au găsit traseul șoselei Ploiești- Predeal, mai sus de Comarnic și podurile grele de pe acest traseu dificil. Tot acum sunt făcute proiectele pentru porturile dunărene, pentru oprirea inundațiilor Dâmboviței și pentru înfrumusețarea capitalei. Lalanne a insistat pentru adoptarea sistemului metric.

Unirea Principatelor și alegerea lui Alexandru Ioan Cuza aduc noi căutări în reglementarea și stabilizarea învățământului tehnic. Școala de Ponduri și Șosele, Mine și Arhitectură înființată prin decret de Al. I. Cuza are o viață scurtă, doar doi ani.

Școala de Poduri, Șosele și Mine” este înființată de domnitorul Carol I.  Timp de paisprezece ani, sub diferite guverne, diferite conduceri, cu bugete care cresc sau scad, cu înființări și reînființări, școala tehnică românească există, rezistă și dă absolvenți.

În ziua de 18/30 octombrie 1881 a fost înființată la Focșani o societate de ingineri și arhitecți, cu scopul de a-i informa pe membrii ei cu privire la dezvoltarea științei, industriei și comerțului din întreaga lume. Statutul ei a fost votat la 7/19 decembrie 1881, de către cei 52 membri fondatori prezenți, dându-i-se numele de “Societatea Politehnică”.

La 2 octombrie 1886 a avut loc inaugurarea noului local al Şcolii Naţionale de Poduri şi Şosele din Calea Griviţei, într-un cadru solemn. Acest local cuprindea: corpul A (parter şi etajul I) având o suprafaţă desfăşurată de 7.130 m.p. şi corpul K (Gaiser şi magazii) având o suprafaţă desfăşurată de 970 m.p. În planurile proiectului pentru Școala Națională de Poduri și Șosele, desenate la Paris și semnate de arhitecții francezi Lecomte du Noüy și Cassien Bernard la 26 decembrie 1884, figurează și Sala de Museu și Colecțiuni, localizată în corpul A.

Prin Decretul nr. 3124 din 15 noiembrie 1890 s-a dat absolvenţilor Şcolii Naţionale de Poduri şi Şosele cu diplomă dreptul de a fi admişi în Corpul tehnic cu gradul de inginer ordinari clasa a III-a şi s-a instituit „Comisiunea de la Şcoala Naţională de poduri şi Şosele, care examina dacă absolvenţii şcolilor tehnice străine au diplome echivalente, ca grad de cultură, cu şcoala noastră, care a fost astfel decretată ca etalon de măsură pentru cultura tehnică superioară a viitorilor ingineri ai Statului.

Ca urmare a raportului Direcţiunii Şcolii Naţionale de Poduri şi Şosele şi al avizului conform Consiliului profesoral al acestei şcoli, prin Decretul nr. 2521 din 10 iunie 1920 s-a aprobat înfiinţarea şi organizarea şcolilor politehnice din România, concepute ca instituţii de învăţământ superior asemănate cu grad de cultură universităţilor, având ca scop formarea inginerilor şi depinzând de Ministerul Lucrărilor Publice. La articolul 2 se prevede că prima şcoală politehnică se înfiinţează prin transformarea actualei Şcoli Naţionale de Poduri şi Şosele care va deveni „Şcoala politehnică din Bucureşti”.

În anul 1927 se deschide Muzeul Industrial al Şcolii Politehnice din Bucureşti. Colecţiile şcolii s-au constituit din donaţii şi obiecte cumpărate din fondurile şcolii. Acest muzeu a fost deschis spre vizitare până în anul 1948, când a fost distrus în urma unui incendiu.

În 7 mai 1931, „Școala Politehnica București” își schimbă numele în Școala Politehnica Regele Carol al II-a. La data înfiinţării sale, Școala Politehnica din București e organizată pe urmatoarele 4 secţiuni: construcţii, electromecanică, mine și industrială. Pe lângă secţiunea Electromecanică se înfiinţează secţiunea de Telegrafie și Telefonie. Școala superioară de silvicultură a fost alipită Școlii Politehnice din București, constituind cea de-a 5-a secţiune.

La 15 iunie 1934, în baza principiilor stabilite de consiliul de perfecționare, Școlii Politehnice din București i se aprobă dreptul de a acorda titlul științific de „doctor-inginer”. În anul 1936, Politehnica din București a acordat prima diplomă de doctor-inginer inginerului W.J. Crook de la Universitatea StanfordCalifornia, care, sub conducerea științifică a profesorului dr. ing. Traian Negrescu, a elaborat și susținut teza de doctorat „Recherces experimentales sur la constitution mineralogique et sur l’action chimique de scorier de l’elaboration de l’acier”. Urmează doctoratele lui Tudor Tănăsescu și al Margaretei Avram.

În anul 1938 a luat naştere Facultatea de Chimie Industrială, în urma încadrării Institutului de Chimie Industrială de la Facultatea de Științe a Universității din București la Politehnica din București. În Politehnica din Bucureşti funcţionează cinci facultăţi: Chimie Industrială, Construcţii, Mecanică şi Electricitate, Mine şi Metalurgie, Silvicultură.

În 1940 Regele Carol al II-lea abdică. Cu această ocazie „Școala Politehnica Carol II din București” redevine „Politehnica din București” care își ține cursurile în condiții de război.

La 3 august 1948 Prezidiul Marii Adunări Naţionale a Republicii Populare Române emite Decretul nr. 175 pentru reforma învăţământului. Potrivit acestui decret “învăţământul public este un drept egal pentru toţi cetăţenii Republicii Populare Române, fără deosebire de sex, naţionalitate, rasă sau religie. El este organizat exclusiv de stat şi este aşezat pe baze democratice, populare şi realist-ştiinţifice şi este un învăţământ laic”. Printr-o serie de acte normative (decrete, decizii ministeriale) au fost luate măsuri privind organizarea învăţământului de toate gradele. Politehnica din Bucureşti s-a transformat în Institutul Politehnic din București.

Prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1056 din 2 octombrie 1951 se stabilesc instituţiile de învăţământ superior cu secţiile şi grupele de specialzare care vor funcţiona începând cu anul şcolar 1951-1952. Facultatea de electrotehnică (durata studiilor 5 ani ), Facultatea de energetică (durata studiilor 5 ½ ani), Facultatea de mecanică (durata studiilor 5 ani ), Facultatea de chimie industrială (durata studiilor 5 ani), Facultatea de metalurgie ( durata studiilor 5 ani), Facultatea de ingineri economişti ( durata studiilor 4 ani). Prin acelaşi Decret Facultatea de textile care funcţioneză până în acest an în cadrul Institutului Politehnic Bucureşti este transformată în “Institutul de industrie uşoară” cu sediul în Centrul universitar Iaşi.

Prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1056 din 2 octombrie 1951 se stabilesc instituţiile de învăţământ superior cu secţiile şi grupele de specialzare care vor funcţiona începând cu anul şcolar 1951-1952. Facultatea de electrotehnică (durata studiilor 5 ani ), Facultatea de energetică (durata studiilor 5 ½ ani), Facultatea de mecanică (durata studiilor 5 ani ), Facultatea de chimie industrială (durata studiilor 5 ani), Facultatea de metalurgie ( durata studiilor 5 ani), Facultatea de ingineri economişti (durata studiilor 4 ani). Prin acelaşi Decret Facultatea de textile care funcţioneză până în acest an în cadrul Institutului Politehnic Bucureşti este transformată în “Institutul de industrie uşoară” cu sediul în Centrul universitar Iaşi.

Constantin N. Dinculescu, fondatorul școlii românești de centrale electrice. membru titular al Academiei Române, rector al Institutului Politehnic București, a înființat secția de Energetică Nucleară din cadrul Facultății de Energetică.

În 21 iulie 1969 s-au inaugurat primele corpuri de clădiri din Campusul Politehnica. Proiectul a fost realizat de Octav Doicescu, rector și profesor universitar la Universitatea de Arhitectură Ion Mincu din București. Campusul Politehnica este o operă arhitecturală de mare valoare, unic în peisajul universitar din România. Adecvarea funcțională și unicitatea soluțiilor arhitecturale i-au crescut valoarea în timp și l-au așezat printre cele mai valoroase campusuri universitare din Europa. Corpul BN al profilului Învățământ general cu o suprafață desfăşurată de 11.445 mp cuprinzând: 2 amfiteatre a 175 locuri fiecare, 16 săli de seminar cu 480 locuri, 15 săli de desen cu 450 locuri, precum şi laboratoarele catedrelor de: fizică, mecanică, organizarea şi conducerea înterprinderilor – cu o suprafaţa desfăşurată totală de 1960 mp – grupul gospodăresc cu o suprafaţă desfășurată totală de 3300 mp cuprinzând ateliere de întreţinere şi depozite.

Pentru anul şcolar 1980-1981 a fost aprobat următorul plan de şcolarizare pentru : Facultatea de tehnologia construcţiilor de maşini, Facultatea de mecanică, Facultatea de mecanică agricolă, Facultatea de aeronave, Facultatea de transporturi, Facultatea de metalurgie, Facultatea de electrotehnică, Facultatea de electronică şi telecomunicaţii, Facultatea de automatică, Facultatea de energetică: Institutul Naţional de chimie Bucureşti cu Facultatea de tehnologie chimică şi Facultatea de utilaje şi ingineria proceselor chimice.

Denumirea se schimbă în cea actuală – Universitatea POLITEHNICA din București.

Lângă aleea de intrare principală în incinta Universității POLITEHNICA București, s-a construit pentru studenți, dar și pentru public, o biserică cu hramul Sfântul Grigore Palama, cu aspect și proporții inspirate din arhitectura tradițională românească de obârșie bizantină. Prin strădania preotului Constantin Coman au fost finalizate demersurile de obținere a terenului de 3200 mp oferit de Conducerea Universității. După planurile inițiale ale arhitectului Nicolae Goga, proiectul a fost finalizat în anul 1995 de arhitecții Liliana Elisabeta Chiaburu și Paul Lupu.

Casa Regală a României a acordat Universitatii POLITEHNICA din București Ordinul Nihil Sine Deo. Decorația a fost înmânată  doamnei Ecaterina Andronescu, președinte al Senatului academic.

Universitatea POLITEHNICA din București aniversează două secole de la înființarea primei școli tehnice superioare cu predare în limba română. În acest context, UPB a organizat reuniunea festivă UPB 200: Momente remarcabile și Reflecții pentru viitor, joi, 4 octombrie 2018, în Aula UPB. Evenimentul s-a bucurat de prezența Președintelui României, Excelența Sa Klaus Iohannis, precum și a Președintelui Academiei Române, Ioan Aurel Pop și întregul Consiliu Național al Rectorilor, alături de Președintele Sorin Mihai Cimpeanu. Evenimentul face parte din suita manifestărilor prilejuite de aniversarea celor 200 de ani de învățământ tehnic superior românesc și reunește reprezentanți ai mediului academic și cultural românesc.