De la clasa specială de Fizică din cadrul Liceului Ștefan cel Mare din Suceava, la Universitatea Politehnica din București. De la doctorat în domeniul MEMS în Japonia, la Engineering VP în cadrul Honeywell. De la membru al Academiei Naționale de Inginerie din SUA, la… titlul de Ambasador Alumni UPB. Un drum excepțional și o poveste pe măsură – Cleopatra Cabuz, absolventă a Universității Politehnica din București.
- De la clasa specială de Fizică din cadrul Liceului Ștefan cel Mare din Suceava, la Engineering VP în cadrul Honeywell. Cum a fost drumul și mai ales ce anume te-a motivat?
- A fost un fel de Transfăgărășan – dificil, dar superb – cu posibilitatea de a atinge creasta vara sau iarna! M-a motivat dorința de a face totdeauna cel mai dificil și mai adevărat lucru pe care eu, cu posibilitățile mele, l-am putut face. M-am simțit atrasă ca de un magnet de excelența profesională, știind prea bine că asta merge mână în mână cu un volum enorm de muncă. Nu mi-a plăcut niciodată să stau la un loc călduț și să las viața să treacă nestingherită pe lângă mine.
- Chiar și astăzi, majoritatea fetelor sunt întrebate de ce aleg o universitate tehnică… Îmi imaginez că nici acum ceva vreme lucrurile nu stăteau diferit. De ce Universitatea Politehnica din București? Și care este cea mai frumoasă amintire din facultate?
- Da, acum 45 de ani era mai rar ca fetele să meargă la o universitate tehnică, și chiar când alegeau o astfel de universitate, mergeau cu predilecție la chimie industrială, chimie alimentară, industrie ușoară, și mult mai rar la electronică sau automatică.
- De ce am mers la electronică? Mai întâi pentru că era o profesiune de viitor, oarecum nedefinită promițătoare, dificilă, pe care o făcuseră foarte puțini dintre cei pe care îi cunoșteam. În fiecare pas pe care l-am făcut în carieră, anvergura și deschiderea spre viitor au fost esențiale. Mai apoi, pentru că electronica, cu combinația de fizica solidului și electromagnetism, părea suficient de complicată, dar foarte reală și practică încât să mă atragă. Se lucra în medii foarte curate și nu trebuia să fii bun la desen! O să râdeți, dar a fost și ăsta un factor. Am fost un antitalent la desen. Nu necesita memorarea mecanică a unor noțiuni oarecum disparate, ci se baza pe logică, raționament deductiv și creativitate. Din nou, foarte importante pentru mine. Unii membri ai familiei au încercat să mă determine să merg la medicină. A fost din start un no go. De ce? Pentru că aveam nevoie de elementul un pic științifico-fantastic pe care îl promitea electronica, dar pe care, în acele vremuri, nu îl promitea medicina. Am mulți medici în familia apropiată și respect enorm această profesiune, dar nu era pentru mine. De ce București – pentru că era cea mai bună universitate din țară și se intra cel mai greu acolo. Promitea excelență profesională. Simplu.
- Anii de facultate au fost fantastici. M-au validat ca persoana care vrea și poate face mai multe lucruri deodată. Scoală, cercetare, prieteni și Brigada Electronicii! Fără doar și poate, Brigada Electronicii este amintirea cea mai de preț. Un mod superb de a face rezistența regimului în pas de dans și în sunetul muzicii. Brigada a avut mare succes, ne iubeau chiar și profesorii pe care îi ridiculizam în șaradele noastre, iar noi, membrii brigăzii, am rămas prieteni sau parteneri pe viață.
- Cum te-a pregătit Universitatea Politehnica din București pentru locul de muncă? Te-a ajutat experiența din facultate în găsirea primei poziții după absolvire?
- Povestea e mai lungă și nu foarte plăcută. Pe vremea aceea, repartițiile erau făcute printr-un proces oarecum automat – în ordinea mediilor de absolvire și bazat pe domiciliu. Posturile disponibile din toată țara erau listate, iar studenții își alegeau postul care mai era disponibil când le venea rândul. În București, aveau prioritate la repartiție cei cu buletin de București. Noi, cei din provincie, care voiam să lucrăm la întreprinderi de vârf din București, eram masiv dezavantajați. Așa că, în ciuda mediei mari de absolvire, a trebuit sa merg la un loc de muncă ce mai era liber după ce toți bucureștenii își aleseseră posturile. Am plâns amarnic când am ieșit de la repartiție. Dar, ajunsă la locul de muncă, am avut bucuria ca întreprinderea să creeze un laborator nou, în care expertiza mea în dispozitive electronice să fie utilizată. Am organizat și condus laboratorul până la plecare în Politehnica. Deci da, ceea ce am făcut în scoală m-a ajutat la primul loc de muncă.
- Puțini se pot lăuda cu o așa carieră de succes. Însă suntem siguri că nu a fost un drum ușor. Care este cea mai dificilă provocare cu care te-ai confruntat în cariera ta?
- Trecerea din mediul de cercetare avansată la mediul de business. Eram director al laboratorului central de cercetare în senzori și comunicații wireless la una din diviziile Honeywell, când președintele diviziei mi-a propus sa devin Vice Președinte pe Tehnologie pentru una dintre unitățile de afaceri din Honeywell. Era prima dată când compania făcea o așa mișcare – să ia un om din cercetare și să-i dea pe mână proiectarea produselor din una dintre cele mai profitabile și mai promițătoare business-uri. Cerințele erau complet diferite. De la a propune concepte futuriste pentru finanțări guvernamentale, la a coordona sute de ingineri cu operare în zeci de țări, cu produse din gama de siguranța vieții, care, în cea mai mare parte, îmi erau complet necunoscute, totul implicând o uriașă răspundere. The perfect storm.
- A existat vreun moment în care aproape ai renunțat? Știm sigur că nu ai făcut-o… dar ce anume ai făcut în loc să renunți?
- Postul de VP pe Tehnologie era extrem de dificil. În afara dificultăților tehnice, trebuia să implementez, la scara globala, un sistem de organizare nou, față de care exista multă rezistență în companie. În plus, compania se angajase într-o serie de achiziții majore, care au complicat lucrurile extrem de mult. Am strâns din dinți de multe ori și mi-am ascultat gândurile: îmi place sau nu ceea ce fac? Am resursele fizice, emoționale și intelectuale necesare? Și am mers înainte pe acest drum pentru că mi-au plăcut provocările și am considerat că le pot face față. Ele reprezentau esența modului de operare în industria de vârf, în multinaționalele de înaltă tehnologie. Asta a fost ceea ce m-a făcut sa merg înainte.
- Dacă ar fi să sumarizezi… care au fost ingredientele succesului tău?
- De când mă știu, am avut două lucruri care m-au definit: mai întâi, mi-am simțit și mi-am exploatat la maximum posibilitățile si potențialul. Am ascultat cu mare atenție la vocea mea interioară. Al doilea lucru este că am fost totdeauna într-o competiție nebuna cu mine însămi. Mi-am aruncat mereu noi provocări în față și m-am urmărit cu plăcere depășindu-le. Așa m-am mutat în clasa a șaptea la o clasa cu profesori mai severi, la liceu am ajuns la clasa de fizica, apoi la Electronică la București, așa m-am decis să mă dedic senzorilor integrați în siliciu când abia se începuse a vorbi despre asta, așa am ajuns in Japonia la unul dintre cele mai intense laboratoare din lume în domeniul MEMS, etc etc.
- Suntem mândri să te numim UPB Alumni Ambassador. Ce reprezintă Comunitatea Alumni UPB pentru tine?
- Comunitatea Alumni UPB are un set de oameni extrem de realizați peste tot în lume. Întrebarea este cum să facem tranziția de la indivizi de valoare la o comunitate de valoare. Asta este o problema mare cu care se confruntă comunitatea Alumni UPB și cred că și țara. Aș vrea sa fiu parte din răspunsul la aceasta întrebare.
- În SUA, țara care te-a adoptat, tradiția alma mater este foarte bine înrădăcinată… De ce este important ca absolvenții unei universități să se implice în comunitate și după absolvire? Cum ar putea face acest lucru?
- Așa este. Sunt două lucruri care conlucrează aici. Mai întâi, în SUA lumea apreciază enorm oportunitățile pe care ți le oferă o educație bună. Diferențele de oportunitate în funcție de școala pe care ai absolvit-o pot fi extrem de mari. De aceea, absolvenții cu cariere strălucite sunt foarte recunoscători universităților care le-au deschis drumuri noi în viață. În al doilea rând, în SUA există o cultură a activităților și donațiilor caritabile, care în Romania este încă în stadii incipiente. Oamenii de succes simt obligația morală de a face donații organizațiilor cărora le datorează succesul lor. Aceste donații pot fi financiare sau sub formă de consultanta sau mentorat. Organizația Alumni UPB trebuie să creeze un cadru care să mobilizeze și să încurajeze astfel de donații din partea absolvenților.
- În plus, rețelele de alumni au fost totdeauna printre cele mai puternice rețele de socializare – înainte de existenta Twitter sau Facebook. Referințe, contacte, posibilități de recrutare, parteneri de start-up – toate se realizează foarte ușor prin rețelele alumni. Cu cât piața muncii și piața de investiții sunt mai active și mai competitive, cu atât comunitățile alumni vor avea un impact mai mare.
- În încheiere, ce sfat ai vrea să îi dai unui absolvent UPB aflat la început de drum?
- Nu este nimic mai important decât să iți cunoști în profunzime posibilitățile și potențialul, și să ai dorința de a-ți atinge potențialul maxim. Asta te va ajuta să fii mereu omul potrivit la locul potrivit, să fii confortabil cu tine însuți și fericit. Altfel, vei juca la loteria destinului – așteptând să se întâmple ceva și să vină locul potrivit la tine – și cum e cu toate loteriile, de cele mai multe ori, vei pierde.
