Dragoș Deaconu este un profesionist cu competențe majore în domeniul ingineriei electrice cu un accent deosebit pe conducerea echipelor, managementul proiectelor și obținerea și implementarea granturilor/proiectelor cu finanțare UE, internațională și națională. Formator și profesor caracterizat prin excelente calități de comunicare și motivaționale. Dragoș deține o diplomă de master în domeniul acționărilor electrice inteligente, un doctorat în domeniul electric și studii postdoctorale în domeniul sistemelor de propulsie utilizate în vehiculele electrice. Puternicul lui profil de manager este confirmat de mai multe certificări, iar abilitatea de adaptare și învățare rapidă i-au permis sa accesez poziții de conducere în diferite proiecte și companii prin care a dobândit cunoștințe semnificative despre managementul riscurilor, asigurarea calității, bunele practici pentru dezvoltarea și implementarea procedurilor de optimizare a proceselor interne și atingerea obiectivelor specifice unei organizații. Managementul eficient al timpului și al sarcinilor, combinat cu o înnăscută „mentalitate de creștere” i-au permis, simultan cu dezvoltarea carierei sale profesionale, să își maturizeze abilități complementare precum: atenția la detalii, inteligența emoțională, tehnica de programare neurolingvistică și managementul informațiilor.
Dragoș DEACONU este un om absolut normal care a crescut lângă Curtea de Argeș și în Bucureștiul de dinainte și de după decembrie 1989, a învățat, și-a construit o carieră și a întemeiat o familie în România.
Indiferent de cât de bine pregătit ești în domeniul ingineriei sau câtă cultură tehnică posezi trăim și ne dezvoltăm prin interacțiunea cu ceilalți oameni, atât pe plan personal cât și pe plan profesional. Luăm în fiecare secundă decizii și depindem de modul în care ceilalți oameni se raportează la noi și noi la ei. Mediul înconjurător este o mare de emoții și trebuie să le învățăm, să le cunoaștem și să le gestionăm. Inteligență emoțională, tehnică de programare neurolingvistică și managementul informațiilor vin să completeze educația oricărei persoane, aducând componentă de „software” în mentalitatea noastră, aceasta fiind în cazul meu o componentă complementară pregătirii mele profesionale în domeniul inginerie electrice. Nu poți fi un coleg bun, un lider respectat, un tată sau un soț iubit și, cu atât mai mult un inginer adevărat, dacă nu știi să dai dovadă de empatie.
Colegiul Național Ion Luca Caragiale din București pe care l-am absolvit în 1999 mi -a oferit alternative multiple în ceea ce privește alegerea domeniului de stutii universitare. Facultatea de Inginerie Electrică a fost pentru mine o alegere firească , ținând cont că am fost mereu atras de latura tehnică a lucrurilor și de capacitatea de a dezvoltă mișcare folosind energia electrică ” comandată inteligent „.
În 2004, când am devenit absolvent al Universității POLITEHNICĂ din București posibilitățile de a pleca din țară erau limitate față de ceea ce se întâmplă în prezent, însă nu acesta este motivul. Am considerat că dacă vreau să am în jurul meu condițiile și avantajele pe care le oferă țări mai dezvoltate decât România trebuie să încerc să „pun umărul ” la îmbunătățirea acestor condiții . În continuare cred cu tărie în acest aspect, dar în același timp consider că oricine este liber să își urmeze o traiectorie de dezvoltare profesională corectă oriunde dorește . Până la urmă prestigiul profesional al românilor depășește granițele țării.
Încă din liceu mi-a plăcut să particip la discuții cu colegii mei, discuții prin care învățăm o anumită disciplină. Calea pe care am ales să o urmez în UPB este oarecum normală și în strânsă legătură cu răspunsul anterior. Capacitatea unei instituții de învățământ tehnic de a „livra corespunzător „actul didactic studenților necesită oameni pregătiți să facă față provocărilor care apar în permanentă în acest domeniu, iar eu fac tot posibilul să mă număr printre aceștia.
Motivația mea este dată de dorința de a învață cât mai multe lucruri noi și de a-mi perfecționa abilitățile pe care deja le-am dobândit . Din fericire, domeniul în care activez îmi oferă întotdeauna această șansă. Cu siguranță m-am gândit să fac și altceva în afară de a urma o carieră didactică în UPB și nu m-am oprit doar la a mă gândi la acest aspect. Am făcut și fac în permanentă și altceva, având mai multe colaborări profesionale cu diferiți angajatori din domeniul acționărilor electrice inteligente.
Finalizarea studiilor universitare de doctorat în anul 2009 a reprezentat un moment de răscruce extrem de important în cariera mea, atât din punct de vedere profesional, cât și din punctul de vedere al maturității în gândire. Titlul de doctor inginer m-a făcut să fiu judicios în acțiunile profesionale pe care le întreprind.
Este oarecum dificil să numesc o lecție, însă cu siguranță unele dintre cele mai bune lecții din care am avut întotdeauna de învățat, au fost întreprinderea acțiunilor cu caracter practic în domeniul ingineriei și coordonarea resurselor umane.
Sintaxa „urmează-ți visul” este pe cât de vagă, pe atât de precisă. Analizează ceea ce îți place și încearcă să construiești pornind de la acel punct. Acordă-ți timp și ai răbdare! Fă tot posibilul să nu abandonezi când dai de greu și cere cu încredere ajutor atunci când consideri că ai nevoie de el. Diminuează perioadele de timp pe care le aloci urmăririi acțiunilor din care conștientizezi că nu ai ce învăța. Rezultatele pozitive vor începe să apară.
Din punct de vedere profesional, dar și uman, „lecția de viață” pe care conducătorul meu de doctorat Prof. dr. ing . Constantin GHIȚĂ mi-a oferit-o în primii ani ai carierei mele universitare este și va rămâne în permanență pentru mine un punct de referință important din viață. Cu siguranță dansul este unul dintre mentorii mei. Rolul unei astfel de persoane în viața unui profesionist este important, mai ales în a șlefui punctele tari pe care cu siguranță persoană îndrumată le are și în a o sprijini pe această să treacă peste momentele dificile din carieră.
Trăim într -o nouă lume în care studiile universitare nu sunt nici suficiente, nici limitative. Absolvenți ai Facultății de Inginerie Electrică lucrează în diverse domenii, aparent fără nicio conexiune între ele: industria constructoare de vehicule (automotive), industria semiconductoarelor, microbiologie, domeniul medical, domeniul bancar etc. Consider că în prezent cele mai importante nu sunt persoanele care dețin date sau cunoștințe, ci cele dețin informații (date și cunoștințe prelucrate și aplicate într -un scop anume). Aici, oportunitățile date de FIE sunt extrem de valoroase pentru că absolvenții FIE pot aplica pentru o multitudine de joburi având la bază „cunoștințe transferabile” (soft skills) cerute de angajatori precum capacitatea de a învață software-uri noi, argumentare analitică, gândire critică, management al timpului etc. Angajatul viitorului este cel care se poate adapta cel mai repede nu care știe cel mai multe.
Absolvenții FIE sunt în primul rând ingineri absolvenți ai Universității POLITEHNICA din București. Această carte de vizită va deschide multe uși în momentul absolvirii. În mod specific, însă, absolvenții noștri sunt specializați în electronică de putere și acționări electrice, informatică aplicată, sisteme electrice, instrumentație și achiziții de date și inginerie electrică și calculatoare. De asemenea, într -un mod absolut evident sunt persoanele capabile să proiecteze, să construiască, să testeze, să utilizeze și să comande mașinile electrice, aceste aspecte constituind baza oricărui sistem inteligent ce conține o componentă de mișcare.
Evident NU, clar nu sunt suficiente cursurile și materia oferite în facultate într-un mod asemănător cu cel în care nu este suficient să faci o casă cu niște pereți și… atât. Această trebuie finisată, mobilată, utilată etc. Exact la fel trebuie procedat și cu tot ceea ce înseamnă cunoștințe dobândite în facultate. Ele îți oferă baza pe care fiecare trebuie să se construiască, în funcție de „dorințele și priceperea” fiecărei persoane.
Venitul net mediu al unui proaspăt absolvent al Facultății de Inginerie Electrică este de aproximativ 1000 EUR pe lună. Acesta întreprinde acțiunile concrete solicitate la locul sau de muncă : proiectează, calculează, utilizează calculatorul, planifică, poartă conversații cu partenerii din țară și străinătate, programează, testează și realizează diferite echipamente sau componente ale unor sisteme complexe etc. Pentru a te căuta cineva din punct de vedere profesional trebuie ca portofoliul tău de „realizări în ceea ce faci” să fie unul valoros și cunoscut în „comunitate”. Așadar învață, învață, învață!
Ingineria Sistemelor este unul dintre domeniile specifice Facultății de Automatică și Calculatoare din UPB. Deși îmi este dificil să cred că în acest domeniu este mai greu de găsit un internship i-aș recomanda să încerce să aplice la mai multe companii din domeniul construcțiilor, în special la cele care au ca obiect principal de activitate construcția clădirilor inteligente.
Începutul este dificil. Îi recomand să înceapă să realizeze mici „montaje” cu caracter practic din care să înțeleagă mai bine aspectele prezentate în timpul activităților didactice la care participa și să citească informațiile disponibile pe website-urile companiilor din domeniul ingineriei electrice. În acest mod își va putea dezvolta portofoliul pe care l-am menționat mai devreme și va putea să răspundă corect la veșnică întrebare adresată de angajatori: „Ce știi să faci?”.
Am auzit această întrebare de foarte multe ori. Răspunsul se găsește și pe website-ul Facultății de Inginerie Electrică în planurile de învățământ ale programelor de studii universitare de licență Instrumentație și Achiziții de Date (ID) respectiv Sisteme Electrice (SE). Disciplinele din aceste planuri de învățământ definesc extrem de bine și aria în care se găsesc viitorii potențiali angajatori. Iar aceștia își desfășoară activitatea în foarte multe domenii. De la companii care realizează sisteme complexe de monitorizare ale rețelelor electrice până la companii care proiectează și realizează echipamentele de protecție și comandă din infrastructurile simple sau complexe de consumatori sau producători de energie electrică.
Valorificați timpul petrecut acasă . Profitați de avantajele tehnologiei. Utilizați la maxim aplicațiile și platformele cursurilor online, pe care „generația mea” nu le-am avut la dispoziție: udemy, duolingo, cursurile oferite de UPB și alte universități prestigioase, conferințe online de specialitate. „Sky is the limit” sau mai bine zis limitele de astăzi sunt doar cele pe care voi vi le impuneți. Într-un timp extrem de scurt locurile de muncă de astăzi se vor schimba. Multe s-ar putea să dispară. Fiți pregătiți pentru acest lucru! Și faceți mișcare ! Un corp sănătos este mai competent când trebuie să execute o activitate profesională.
Cea mai corectă și concretă carte de vizită a oricărei școli este reprezentată de absolvenții săi. Aceștia sunt cei care pot duce prestigiul școlii mai departe sau cei care pot contribui la degradarea acesteia și prin urmare ei sunt extremi de importanți pentru școală. Ca absolvent al UPB trebuie să conștientizezi în permanență că ești inginer. Reprezentați mai departe tradiția Universității POLITEHNICA din București prin acțiunile voastre. Chiar dacă uneori veți greși, învățați din astfel de greșeli și, mult mai important, învățații și pe alții.
Universitatea POLITEHNICA din București a reprezentat întotdeauna un mediu extrem de atractiv pentru absolvenții de liceu care doresc să își dezvolte abilitățile tehnice. Cu siguranță UPB va evolua prin adaptarea activității academice (învățământ și cercetare) la cerințele concrete din piața muncii din România și din întreagă lume, iar acest lucru se poate vedea lesne că se întâmplă și în prezent. Această evoluție trebuie strâns corelată cu atragerea unui număr mai mare de cadre didactice tinere în universitate care să înțeleagă mai bine trăirile proaspeților absolvenți de liceu și preocuparea continuă a întregii comunități de a face cunoscute în afară granițelor universității rezultatele remarcabile pe care le obține .